Exortația apostolică „Evangelii gaudium” (2013) a papei Francisc – despre vestirea evangheliei în lumea actuală – PDF


vestirea evangheliei

PDF Adobe

Evangelii gaudium (2013) – exortatia apostolica – papa Francisc.pdf

Exortația apostolică

Evangelii gaudium

a Sfântului Părinte Francisc către episcopi, preoți și diaconi, către persoanele consacrate și către credincioșii laici despre vestirea evangheliei în lumea actuală

1. Bucuria evangheliei umple inima și viața celor care se întâlnesc cu Isus. Cei care se lasă mântuiți de el sunt eliberați de păcat, de tristețe, de golul interior, de izolare. Cu Isus Cristos mereu se naște și se renaște bucuria. În această exortație doresc să mă adresez credincioșilor creștini, pentru a-i invita la o nouă etapă evanghelizatoare marcată de această bucurie și pentru a arăta căi pentru drumul Bisericii în următorii ani.

I. Bucuria care se reînnoiește și se comunică

2. Marele risc al lumii actuale, cu multipla și oprimanta sa ofertă de consum, este o tristețe individualistă care provine din inima comodă și avară, din căutarea înfrigurată de plăceri superficiale, din conștiința izolată. Atunci când viața interioară se închide în propriile interese nu mai există spațiu pentru alții, nu mai încap săracii, nu se mai ascultă glasul lui Dumnezeu, nu se simte satisfacția iubirii sale, nu palpită entuziasmul de a face binele. Și cei care cred se află în acest pericol, sigur și permanent. Mulți cad în capcană și se transformă în persoane arțăgoase, nemulțumite, lipsite de viață. Aceasta nu este alegerea unei existențe demne și depline, aceasta nu este dorința lui Dumnezeu pentru noi, aceasta nu este viața în Duh care provine din inima lui Cristos înviat.

3. Îl invit pe fiecare creștin, în orice loc și situație s-ar afla, chiar astăzi, să reînnoiască întâlnirea sa personală cu Isus Cristos sau, cel puțin, să ia hotărârea de a se lăsa întâlnit de el, de a-l căuta în fiecare zi fără încetare. Nu există niciun motiv pentru care cineva să poată crede că această invitație nu i se adresează, pentru că „nimeni nu este exclus de la bucuria adusă de Domnul”[1]. Pe cel care riscă, Domnul nu-l dezamăgește, iar atunci când cineva face un pas mic spre Isus, descoperă că el deja aștepta sosirea sa cu brațele deschise. Acesta este momentul pentru a-i spune lui Isus Cristos: „Doamne, m-am lăsat înșelat, în mii de chipuri am fugit de iubirea ta, însă sunt aici încă o dată pentru a reînnoi alianța mea cu tine. Am nevoie de tine. Răscumpără-mă din nou, Doamne, acceptă-mă încă o dată în brațele tale răscumpărătoare”. Ne face foarte bine să ne întoarcem la el atunci când ne-am pierdut! Insist încă o dată: Dumnezeu nu încetează niciodată să ierte, noi suntem cei care încetăm să cerem milostivirea sa. Cel care ne-a invitat să iertăm „de șaptezeci de ori câte șapte” (Mt 18,22) ne dă exemplu: el iartă de șaptezeci de ori câte șapte. Ne ia din nou pe umerii săi, de fiecare dată. Nimeni nu va putea să ne răpească demnitatea pe care ne-o conferă această iubire infinită și neclintită. El ne îngăduie să ridicăm fruntea și să o luăm de la capăt, cu o duioșie care nu ne dezamăgește niciodată și care poate întotdeauna să ne redea bucuria. Să nu fugim de învierea lui Isus, să nu ne considerăm niciodată învinși, orice s-ar întâmpla. Nimic nu poate mai mult decât viața sa care ne îndeamnă să înaintăm!

(…)

 

Posted in biblioteca, exortaţie, introducere, papa, PDF, pictură religioasă | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Georges Bernanos (1888-1948) – bibliografie și opera [pdf]


Georges Bernanos (1888-1948)

Georges Bernanos (1888-1948).

1) Georges Bernanos (1888-1948) – profil biografic

Georges Bernanos s-a născut la Paris, la 20 februarie 1888 în familia unui mic tapiţer decorator şi a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Fressin, în Pas-de-Calais, o localitate de la ţară din regiunea Artois, din nordul Franţei, unde tatăl său a cumpărat o casă în 1896 şi unde mai târziu are să localizeze multe din romanele sale. Amintirea primei copilării nu a fost doar un element fundamental al vocaţiei sale de scriitor, dar mai ales o condiţie morală: „Ce importanţă are viaţa mea! Vreau doar să rămân în cele din urmă fidel copilului care am fost!”. Ziua primei împărtăşanii (11 mai 1899) reprezintă o etapă decisivă în itinerarul spiritual al lui Bernanos: experienţa acelei zile, claritatea luminii pe care o intuieşte, vor fi un punct de referinţă în numeroase şi dificile momente ale vieţii sale. De aceea cred că biografia rămâne cea mai bună introducere la opera marelui scriitor francez.

Rebel la educaţia iezuiţilor de la colegiul parizian, ale căror metode educative nu va reuşi niciodată să le înţeleagă, a învăţat până la bacalaureat (1906) în diferite colegii şi seminarii de la Paris şi din provincie, fiind clasificat printre ultimii din clasă, chiar dacă la compunere obţinea totdeauna rezultate bune. După bacalaureat îşi continuă studiile la Universitatea din Paris şi la Institutul catolic (1906-1913) obţinând licenţa în litere şi licenţa în drept.

Dacă aş vrea să rezum în câteva cuvinte, pentru prietenii mei, esenţialul a ceea ce a fost formaţia mea religioasă şi morală, aş spune că am fost crescut în respect, iubire, dar şi în cea mai liberă înţelegere posibilă, nu numai a trecutului ţării mele, dar şi a religiei mele. A înţelege pentru a iubi, a iubi pentru a înţelege, este, probabil, cea mai profundă tradiţie spirituală naţională a noastră, ceea ce explică oroarea noastră faţă de orice fel de farisaism. În familia mea catolică şi regalistă, am auzit totdeauna vorbindu-se foarte liber şi adesea foarte sever despre regalişti şi catolici. Cred totdeauna că nu se poate «servi» – în sensul tradiţional al acestui cuvânt magnific – decât păstrând faţă de ceea ce se serveşte o independenţă de judecată absolută. Este regula fidelităţilor fără conformism, adică a fidelităţilor vii.

În acelaşi timp a activat în cercurile monarhiste ale Acţiunii franceze, consacrându-se unei intense activităţi jurnalistice. „Ca să spun tot, îmi plăcea zgomotul”. La izbucnirea ostilităţilor primului război mondial, deşi reformat în 1910, insistă să plece voluntar pe front unde este rănit de trei ori; aici îşi maturizează cunoaşterea despre oameni şi despre suferinţele lor. Încă înainte de a se termina războiul se căsătoreşte în 1917 cu Jeanne Talbert d’Arc, o descendentă mai îndepărtată a unui frate al Ioanei d’Arc. Pentru a face faţă nevoilor noii sale familii, din 1918 lucrează pentru o societate de asigurări, dar în 1926, când publică primul său roman Sous le soleil de Satan şi succesul imediat îi aduce renume şi-i deschide poarta speranţei că va putea să trăiască numai pentru vocaţia de scriitor, el lasă ingrata muncă de inspector de asigurări pentru a se dedica în întregime literaturii, constrâns totuşi, până la moarte, de obositoare angajamente faţă de editori, făcute pentru susţinerea familiei sale numeroase (din 1918 până în 1933 se nasc şase copii: Chantal, Yves, Claude, Michel, Dominique şi Jean-Loup) şi a soţiei sale cu o sănătate fragilă, reuşind astfel să scrie în zece ani majoritatea romanelor sale. „Am publicat prima mea carte în 1926. Am început să scriu pentru a scăpa de dezgustul acestei epoci”, mărturisea el în 1945 în notele sale autobiografice.

În 1934 se transferă cu familia în insulele Baleare, la Palma de Mallorca, unde rămâne până în 1937 din motive economice (căci costul vieţii este mai scăzut în Spania decât în Franţa unde şi-a lăsat mobila, argintăria şi cărţile, pe care proprietarul le-a vândut la licitaţie pentru că nu i-a fost plătită chiria pe ultimele trei luni), dar şi pentru a maturiza evoluţia sa politică. Această perioadă este extrem de fecundă: în mai 1935 încheie a doua versiune la Un crime; în august apare Un mauvais rêve; în ianuarie 1936 Journal d’un curé de campagne; în a doua parte a anului Nouvelle histoire de Mouchette; începe redactarea unui „jurnal de bord”, care poate fi considerat o primă versiune la Les grands cimetières sous la lune. Crescut în timpul celei de a III-a Republici (1870-1940) burgheze, democratică şi anticlericală, unul ca el, monarhist prin educaţie şi catolic până în adâncul fiinţei sale, cu mulţi prieteni în cercurile monarhice şi catolice, era de înţeles să salute cu simpatie acţiunea militară din iulie 1936 în numele Spaniei tradiţionale. În câteva săptămâni însă a rămas profund deziluzionat de violenţele represiunii franchiste şi de atitudinea ierarhiei ecleziastice spaniole.

Această experienţă din Spania a fost, poate evenimentul capital din viaţa mea. Am văzut acolo de aproape dedesupturile Cruciadei spaniole şi epurării franchiste. Am putut observa la ce adâncime a ajuns să corupă otrava totalitară conştiinţele catolice şi până la conştiinţele preoţilor. N-aş şti să spun prea multe despre acest subiect, îmi permit să trimit cititorii la cartea mea. Aceasta a fost atacată cu furie atunci şi nimic nu s-a cruţat pentru a obţine condamnarea din partea Index-ului. Am motive să cred că Pius al XI-lea însuşi s-a opus acestei condamnări, refuzând să dea această mulţumire simoniacilor şi asasinilor.

Cartea Les Grands Cemetières sous la lune (1938) este mărturia liberă şi curajoasă a unui creştin rănit de moarte dar care totuşi nu şi-a pierdut speranţa, ţinând să le aducă la cunoştinţă conaţionalilor săi adevărul despre ce s-a întâmplat în Spania, căci – aşa cum ar spune Lucian Blaga – „în cele din urmă, nici un popor nu e atât de decăzut şi de păcătos pentru a nu mai fi vrednic să te jertfeşti pentru el din moment ce îi aparţii”. Acum, aliaţii de mai înainte (monarhişti şi naţionalişti), simţindu-se trădaţi, îl acoperă cu insulte, adversarii de altădată (republicani, democratici, socialişti) îl aplaudă, însă el a rupt-o şi cu unii şi cu alţii.

Întors în patrie în 1937, experienţa din Spania îl face să încheie practic activitatea de romancier, pentru a se dedica scrierilor politice întrucât acum a scrie romane nu-i mai apare ca ceva potrivit pentru el. Astfel, în afară de ultimul capitol din Monsieur Ouine şi Dialogues des Carmélites nu va mai scrie decât eseuri şi „écrits de combat” simţind nevoia de a fi „martor” tot mai activ şi luptător împotriva nedreptăţii şi a oricărei forme de compromis.

Speriat de evoluţia „triplei corupţii naziste, fasciste şi marxiste”, temându-se că, după Spania, acum războiul avea să cuprindă întreaga Europă, „ne mai fiind posibil pentru un om liber să scrie aici, sau chiar numai să respire”, în 1938 reia de bunăvoie calea exilului, căci – mărturiseşte el – „mie nu îmi este frică de solitudinea în spaţiu, dar îmi este tare frică de exilul în timp. Împotriva acestuia din urmă n-am nici o putere”. Părăseşte Franţa ca să poată să o „slujească mai bine” plecând peste ocean, în Brazilia, de unde va continua să urmărească evenimentele din Europa. Sunt şapte ani lungi şi grei în care scriitorul de pe cal ţine conferinţe, lansează mesaje şi trimite articole în presa sud americană şi franceză, pentru a-i incita pe conaţionalii săi la trezire, fără totuşi să-şi facă iluzii. În timpul acestui „exil voluntar”, traversat împreună cu soţia şi cu cei şase copii, Bernanos aşterne pe hârtie principalele „scrieri de luptă”, „pentru a încerca să facă lumină în ţara sa”, mărturisind, departe de ţară, o iubire pasională pentru acea Franţă pe care o vede consumându-se în război şi cufundându-se în politica sa de compromis. Publică Scandale de la vérité (1939), Nous autres Français (1939), Lettre aux Anglais (1942), Le Chemin de la Croix-des-Âmes (1943-1945), La France contre les robots (1944).

După terminarea războiului, chemat în Franţa în 1945 de către generalul De Gaulle, cu care fusese coleg în timpul liceului la colegiul iezuiţilor din Paris şi care acum îl voia alături de sine, Bernanos refuză postul de ministru motivând că regimul democratic al partidelor nu ar fi acceptat nici un proiect de reformă morală întrucât francezii sunt prea deprinşi cu răul. „În cazul în care nu mi-ar fi permis mâine să scriu, în ţara mea, ceea ce gândesc, aş părăsi-o din nou pentru un colţ încă şi mai îndepărtat din lume, şi aş scrie acolo noi cărţi, cu speranţa că ele vor servi într-o zi, fie şi mult timp după moartea mea, cauza căreia i-am consacrat viaţa mea”, încheia el cu amărăciune notele autobiografice din 1945. De fapt, într-o Franţă atât de resemnată la mediocritate el nu poate să trăiască şi din nou ia calea exilului, în Tunisia, de această dată. Aici, la hotarul cu deşertul, poartă ultima bătălie, lansează un ultim strigăt disperat în faţa relelor care ameninţă civilizaţia noastră dezumanizată. Chinuit, dar nu învins, termină redactarea testamentul său spiritual, Dialogues des Carmelites, în ciuda cancerului hepatic ale cărui simptome au apărut la începutul lui 1948. Vrea să abordeze o temă la care s-a gândit îndelung, o viaţă a lui Cristos, din care însă duce la sfârşit doar o pagină despre sărăcie. Boala este necruţătoare. Internat mai întâi într-un spital din Tunis, este transferat de urgenţă la Paris, la spitalul militar american din Neuilly, pentru o intervenţie chirurgicală, dar fără reuşită. Aici moare pe 5 iulie 1948, având în ultimul moment pe buze tot cuvinte de „luptător”, incredibil de simple, puternice şi pline de mister: „între noi doi” . De fapt mereu în viaţă a avut această convingere că „noi nu suntem generaţia înfrângerii, noi suntem cea a confruntării”.

2. Opera:

PDF Adobe

Georges Bernanos – Journal d’un cure de campagne.pdf

Georges Bernanos – Sous le soleil de Satan (1926).pdf

Georges Bernanos – Nouvelle histoire de Mouchette.pdf

Georges Bernanos – La Joie.pdf

Georges Bernanos – Monsieur Ouine.pdf

Georges Bernanos – Un crime (1935).pdf

Georges Bernanos – Dialogue d’ombres et autres nouvelles.pdf

Georges Bernanos – Un mauvais reve (1950).pdf

Georges Bernanos – Dialogues des Carmalites (regisor Francis Poulenc) [în italiană] [în franceză].pdf

Continuarea

Posted in bibliografie, biblioteca, cărți, doc, fotografie, literatura, opera, PDF, roman, teatru, text | Etichetat , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Amoris laetitia” – exortaţia apostolică post-sinodală a papei Francisc (08.04.2016)


Amoris Laetitia - 0

imago-esortazione_apostolica_amoris_letitia

PDF Adobe

Amoris laetitia (italiano testo).pdf

Amoris laetitia – di A. Spadaro.pdf

Amoris laetitia („Bucuria iubirii”)
Exortaţia apostolică post-sinodală a papei Francisc

 

amoris laetitia_web

 

Sfântul Scaun a dat publicităţii vineri, 8 aprilie 2016, textul Exortaţiei apostolice post-sinodale a Papei Francisc intitulată Amoris laetitia („Bucuria iubirii”), despre iubirea în familie. «Bucuria iubirii care se trăieşte în familie este şi bucuria Bisericii. Aşa cum au arătat Părinţii sinodali, în ciuda numeroaselor semne de criză ale căsătoriei, „dorinţa de a avea o familie rămâne vie, îndeosebi prin tineri, şi încurajează Biserica”.Ca răspuns la această aspiraţie „vestirea creştină care se referă la familie este cu adevărat o veste bună”» (AL, nr. 1).

Textul a fost semnat de Papa Francisc la 19 martie, în solemnitatea Sfântului Iosif – soţul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl purtător de grijă al lui Isus –, şi este a doua sa Exortaţie apostolică, după Evangelii gaudium (Bucuria Evangheliei), din 2013. Exortația este „post-sinodală”, fiind un document pastoral elaborat de Suveranul Pontif pornind de la rapoartele finale ale celor două Sinoade organizate de Biserica Catolică în 2014 şi 2015, dedicate familiei. Aşa cum s-a întâmplat şi cu alte documente magisteriale, Papa se foloseşte şi de contribuţiile diferitelor conferinţe episcopale din lume (Kenya, Australia, Argentina etc.) şi citează personalităţi semnificative precum Martin Luther King sau Erich Fromm. Un caracter aparte îl are citarea din filmul „Prânzul lui Babette” („Babette’s Feast”, din 1987), pe care Papa a voit să o evoce pentru a explica conceptul de gratuitate.

Documentul a fost prezentat oficial vineri, 8 aprilie a.c., la Vatican, în cadrul unei Conferinţe de presă la care au luat cuvântul Cardinalul Lorenzo Baldisseri – Secretarul General al Sinodului Episcopilor; Cardinalul Christoph Schönborn, O.P. – Arhiepiscop de Viena; soţii Francesco Miano – profesor de filosofie morală la Universitatea de studii din Roma Tor Vergata – şi Giuseppina De Simone in Miano – profesor de filosofie la Facultatea de Teologie a Italiei Meridionale, din Napoli.

În partea introductivă a textului, Papa Francisc oferă o scurtă prezentare a Exortaţiei apostolice: „Această Exortație capătă o semnificație deosebită în contextul acestui An Jubiliar al Milostiviri. În primul rând, deoarece o văd ca pe o propunere adresată familiilor creștine, pentru a le încuraja să prețuiască darurile căsătoriei şi familiei, şi să pună în acestea o iubire puternică şi plină de valori precum generozitatea, angajarea, fidelitatea şi răbdarea. În al doilea rând, deoarece Exortaţia îşi propune să-i încurajeze pe toţi să fie semne ale milostivirii şi apropierii acolo unde viaţa de familie nu se împlineşte în mod perfect sau nu se derulează în pace şi armonie” (AL, nr. 5).

Textul este structurat în nouă capitole și se încheie cu o rugăciune către Sfânta Familie de la Nazaret: 1. În lumina Cuvântului; 2. Realitatea și provocările familiilor; 3. Privirea îndreptată spre Isus: vocația familiei; 4. Iubirea în căsătorie; 5. Iubirea care devine rodnică; 6. Câteva perspective pastorale; 7. Consolidarea educației copiilor; 8. Însoțirea, discernerea și integrarea fragilității; 9. Spiritualitatea conjugală și familială.

Exortația Apostolică Amoris laetitia dorește să reitereze cu tărie nu „idealul” familiei, ci realitatea sa bogată și complexă. În paginile ei se regăsește o privire lărgită, foarte pozitivă, care se alimentează nu din lucruri abstracte sau proiectări ideale, ci dintr-o atenţie pastorală faţă de realitate. Documentul este o lectură bogată în idei spirituale şi înţelepciune practică, utilă pentru toate cuplurile şi persoanele care doresc să întemeieze o familie. Se vede mai ales că a fost rodul unei experiențe concrete cu persoane care știu din trăirea proprie ce este familia și trăirea împreună timp îndelungat. Exortația vorbește de fapt limbajul experienței și al speranței.

pr. Francisc Ungureanu
Secretar general

(sursa: http://www.bisericacatolica.ro/amoris-laetitia/).

Posted in exortaţie, fotografie, iconiță, introducere, papa, PDF, prezentare | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Vinerea Sfântă – Pătimirea Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan


Cristos si talharul

Isus Cristos și tâlharul răstigniți.

word - icon

Vinerea Sfanta – Patimirea Domnului nostru Isus Cristos dupa sfantul Ioan.doc

PDF Adobe

Vinerea Sfanta – Patimirea Domnului nostru Isus Cristos dupa sfantul Ioan.pdf

Posted in biblioteca, doc, evanghelia, liturgica, PDF, pictură religioasă, Săptămâna Sfântă | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Săptămâna Sfântă [carte liturgică]


ritualul-roman-saptamana-sfanta

Săptămâna Sfântă (2007) – Editura Sapientia.pdf

(sursa: http://www.pastoratie.ro/).

Posted in biblioteca, cărți religioase, iconiță, liturgica, PDF, Săptămâna Sfântă | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Adorație (Joia Sfântă) – adulți


tumblr_n167t77DQh1sknvnko1_400

Adoratie – Joia Mare – adulti (Izvoarele [IS]).pdf

Posted in adorație, biblioteca, iconiță, PDF, spiritualitate, Săptămâna Sfântă | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Adorație (Joia Sfântă) – tineri


tumblr_nb8rjtnim71qldvu1o1_500

PDF Adobe

Adoratie – Joia Mare – tineri (Izvoarele [IS]).pdf

Posted in adorație, biblioteca, fotografie, iconiță, PDF, spiritualitate, Săptămâna Sfântă | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu